Christmas Eve

Am gasit intr'un final cinci minute sa scriu aici. Desi e vacanta si timpul liber curge in voie, am cam evitat netul. Daca raman singura acasa mi se pare totul pustiu. Asa cum e acum, in aceste cinci minutzele de care profit ca sa scriu. Am intrat parca intr'un fel de transa a sarbatorilor, a vacantei... din pricina familiei, a cadourilor, nici nu stiu exact din pricina cui. Desi nu e nici pe departe Craciunul din povesti, ma simt asa copil, e asa de bine. Vreau sa'mi fac familia fericita. Vreau sa renunt la nazuri, la orice altceva, sa fiu doar eu si zambetul meu care se intinde pe muulti metrii patrati :D Curios, chiar functioneaza. Poate si din pricina ca am un copil langa mine. Un inger de 8 ani. Nu vreau sa ma gandesc la ce nu am..sunt prea multe. Uite deja incep sa ma gandesc. So..

So.. o sa ma duc sa imi fac o baie cu multa spuma ce miroase a scortisoara, mandarine.. O sa imi aprind multe lumanarele parfumate si o sa sting luminile. O sa miroasa in toata casa a turta dulce si portocale. O sa aprind si betisoare parfumate si o sa stam toti in lumina difuza sa mancam sarmale si dulciuri, la un pahar de vin, in zgomotul rasetelor. O sa ascultam colinde (chiar si "leru'i leeeer si iaraaa leeer" :)) ), o sa vedem niste filme, o sa cantam in jurul bradului mareee si colorat (da, la o medie de varsta de 20 ani, vom canta colinde). Si cel mai important e ca vom fi cu totii, impreuna. O sa ne simtim bine. Daaaaaa!

Ce bine e sa simti spiritul sarbatorilor!! Sarbatori fericite tuturor. Sa va simtiti cel putin la fel de bine ca mine. Aaah, simt mirosul lumanarilor si a spumei aromate, ma duc sa ma rasfat putin. Aveti grija de voi si de cei dragi. Si sper sa ninga...

Si hei... sa va aduca Moshu' tot ce va doriti!! Merry Christmas!

E frumos...

Ce inseamna frumos in ziua de azi? Pentru mine frumoasa e...iubirea pe care o traiesc in fiecare zi, siguranta pe care mi-o daruieste el, si simplitatea lucrurilor pe care le fac in fiecare zi: e frumos sa dormi,desi ceasul ti-a sunat si stii ca te asteapta vecina ta sa mergeti impreuna la liceu;e frumos sa uiti sa mananci la pranz pentru ca te-ai hranit cu "dragoste" [eu nu prea uit sa mananc,dar da bine :)], e frumos sa iti suni colega de banca in fiecare dimineata sa o trezesti din somn (desi nici tu nu esti mai treaza), e frumos sa stii ca lumea te considera un om bun,chiar daca tu crezi ca lumea e rea;e frumos sa pierzi timpul...sa dormi,sa mananci,sa faci dragoste cu iubitu' si sa uiti la ce ora vin ai tai acasa,sa bei un ceai cald si sa vezi un film frumos cand afara tuna si fulgera, e frumos sa ai impresia ca esti fericit,sa crezi ca viata iti rezerva tot binele din lume,ca nicio boala nu te va atinge caci tu esti ACELA(ceva gen superman gen)!! Dar cel mai frumos e sa traiesti: sa plangi, sa te gandesti de mii de ori la acelasi lucru(pana cand iti dai seama ca nu era asa de important), sa stii ca orice ai face el tot te va iubi,sa-i simti rasuflarea plina de pasiune,sa nu stii ce vei face mai tarziu,sa astepti sa isi dea seama ca te-ai suparat, sa faci mofturi si el sa te rasfete... sa fii rasfatata... sa simti ca nu e nimic mai important ca tine pe lumea asta... sa te bucuri de primele zile de primavara stand ore in sir in parc si uitand ca a doua zi o sa te asculte la fizica... e frumos sa stii ce e frumos...frumos pot sa spun ca frumosul vine din interior...al cui interior? pai...al cui vreti voi... [andreea]

omul: autosugestia universala.

Minunata si stranie fiinta omul. Unica, minunata si stranie. Ca specie si ca individ. Fiecare in felul sau. Fiecare cum poate, cum vrea si cum reuseste. Dar in general in mod involuntar. Uneori ne constientizam originalitatea, ne speriem de ea si incercam sa ne ascundem. Ne amestecam cu ceilalti incercand din rasputeri sa obtinem "efectul de turma". Desi ne dorim sa iesim in evidenta, nu ne puteam lua asupra noastra efectele consecintelor aparent negative ale unicitatii. Ne e frica.

Suntem singurele creatii irelative ale istoriei. Sau cel putin singurii care avem capacitatea de a iesi din previzibilitate. Totul in jurul nostru se comporta ca o plastilina, ca un modelino pe care desenam in copilarie ochi colorati de colvn si lipeam ciucuri colorati de lana in loc de o podoaba capilara autentica. Pana si circumstantele in care modelam lumea exterioara sunt cam aceleasi. Ne nastem in acest univers subordonat noua si il controlam intr'o anume masura in copilarie, unde suntem toti pe acelasi piedestral. Depinde de noi daca mai tarziu cadem in Abis sau urcam in Olimp.

Crestem si automat luam contact cu lumea exterioara. Incepem sa vedem cu alti ochi, invatam sa vedem cu alti ochi si uitam sa vedem cu ochii de copil. Uitam cum sa vedem sincer, fara prejudecati si fara resentimente. Incepem sa zambim la comanda. Incepem sa devenim un simplu ecou. Sa devenim suma nevoilor, parerilor si cererilor din jurul nostru. Sa existam doar prin raportarea la exterior. Incepem sa devenim o simpla refractie a unui destin in oceanul de oameni. Ne mulam pe tipare construite din lemn putred, ce au firma sclipitoare cu beculete colorate si generic ce ne minte, garantand fericire comoda si necerand nimic in schimb, decat sufletul si libertatea noastra. Un fleac.

Ma cunosc pe mine si stiu ca sunt mai mult decat nota muzicala ce are acuta nevoie de panoul suport de care sa se loveasca pentru a ii da o forma abstracta ce se intoarce in timpanul tau si iti sugereaza doar ceea ce panoul suport ii da voie sa fie. Sunt mai mult decat pianul ce asteapta mainile maestre care ii dau viata. Sunt mai mult decat pianistul care citeste partiturile si le implanta cu frenezie in clapele pianului. Ma cunosc pe mine si stiu ca am puterea sa fiu mai mult de atat. Ma cunosc pe mine si stiu ca pot fi insasi conceptul de muzica. Insasi vibratia care te face sa vibrezi. Insasi culoarea care palpita in tabloul lasat de bunica ta. Focul de tabara din copilarie. Campul care miroase a trifoi verde in noapte. Cerul instelat pe care il privesti cand iti tii iubita in brate. Filele cartii care te-au facut sa plangi pentru intaia data. Mirosul florilor tale preferate intr-o zi de primavara, sau al prajiturilor de casa facute de mama in diminetile sarbatorilor de iarna, dupa ce si-a pierdut o noapte intreaga pentru a face familiei o bucurie. Insasi fericirea pe care o simti in ajunul sarbatorilor cand impodobesti bradul. Lacrima de pe obrazul tau cand simti pentru prima data durerea. Sau fericirea. Prima noapte de dragoste. Prima deceptie in dragoste. Primul sarut in ploaie. Si urmatoarele. Ziua in care simti nisipul fierbinte al marii gadilandu-ti talpile. Clipa de luciditate in care simti ca detii secretul universului. Ochii mari si verzi care te'au facut sa'ti pierzi capul. Curcubeul care ti-a inviorat dupa-amiaza de vara in care te-ai bosumflat ca ai cazut cu bicicleta. Ploaia care te-a udat pana la piele si ti-a lipit suvitele de par de obrajii reci si imbujorati. Gandul de razbunare ce te-a fulgerat in prima zi de scoala cand toti colegii radeau de tine ca purtai ochelarii aia oribili. Poreclele pe care le urai atat de mult. Genunchii juliti si pantalonii murdari de noroi din zilele cand jucai fotbal cu baietii in curtea scolii, desi cadeai la fiecare pasa. Obrazul arzand in urma palmei primite pentru nota proasta si privirea incordata si plina de ura copilareasca. Primul Craciun in care ai aflat ca Mosu' nu exista. Pantofii negrii cu toc ce ti'au parut a fi intotdeuna simbolul elegantei feminine. Prietenii care sunt alaturi de tine la inmormantarea unei dragi persoane. Rasaritul vazut pe malul apei printre ierburi si pietre. Cfeaua fierbinte si tigara pe care o aprinzi cu pofta. Rasul capului dragalas incununat de bucle cenusii de care te'ai indragostit la 17 ani. Sunt ras de copil si nostalgie de batran. Pot fi iubire si ura. Pot sa ma inalt si pot sa cobor. Ma cunosc pe mine si stiu ca pot fi agonie si extaz.

Da..cam asta sunt. Asta si mult mai mult. Inca nu am gasit nicio limita.

promit ca maine..

Promitem. Mult si promitator. Vedem mereu potentialul in promisiunile noastre doar ca de putine ori reusim sa mergem pana la capat. Promisiunile au devenit in majoritatea cazurilor unica noastra consolare. Livrarea gratuita a unui vis frumos, care se bazeaza totusi pe signifianta trasatura de a fi simpla fictiune. Ne promitem noua insine ca de maine totul se va schimba dar amanam acest moment intotdeauna, pana cand devenim constienti ca este doar o utopie. Realizam cu greu ca este doar o biata consolare a esecurilor noastre inevitabile dar in final ramanem cu ranceda constientizare ca nu este decat o minciuna mohorata care ar trebui sa aduca o farama de speranta in sufletele noastre ridate.

Minunata fiinta omul. Este intr'adevar greseala ideala. Suntem atat de norocosi ca avem intotdeauna in noi speranta. Farama aia de speranta pe care pana si cea mai incredibila idee si cele mai nastrusnice fapte ne'o aduc in suflet ne face sa traim mai departe. Sa visam in continuare ca "everything will be juuust fine!". Curios, pt ca tot noi suntem cei care ucidem si care dam viata pentru a ucide. Ce ne'am face fara noi?

Promit ca maine o sa fac lucrurile altfel.