a little madness sometimes..

Uneori iti joaca mintea feste. Stiu ca subconstientul este cel care iti joaca feste de cele mai multe ori, dar ce te faci cand mintea ta cea limpede isi face de cap? Si evident, chiar in cele mai nepotrivite momente. Ieri m'am luptat cu al meu constient pentru o bucata de hartie. Si'o dorea foarte mult. Isi dorea cu ardoare sa o umple de cele mai ciudate ganduri ale sale. Chiar in momentul in care eu nu ii puteam permite asta.

Nu pot sa scriu la comanda. Si nu imi place sa scriu la comanda. Nu pot sa scriu despre un anumit subiect, lucruri incadrate in anumiti parametrii. Nu imi place sa scriu limitat. Nu imi place sa vad cum cineva imi verifica toate cuvintele si se holbeaza la mine in timp ce scriu cate ceva. E ca si cum te holbezi la mine in timp ce ma schimb de haine sau in timp ce fac dus sau ma epilez. Important este efectul final.

Iar mintea mea isi dorea cu ardoare sa o ia razna pe foaia de concurs. Sa scrie toata lucrurile nepermise (si nu ma refer la limbajul vulgar), sa isi permita sa zboare din idee in idee, sa inceapa ceva si sa lase bucati nedefinite in urma. Isi dorea, chiar isi dorea sa o ia razna. Sa nu comenteze textul tipic al lui Arghezi. Sa nu scrie despre metafore si motto-uri invatate la clasa pe care oricum nimeni nu le intelege si simte, pentru ca aparentele si limbajul cotisitor nu te fac sa simti magia toamnei. Mintea mea isi dorea cu pasiune sa le arate ca nu da doi bani pe sabloanele lor limitative. Sa se dezlantuie convulsiv, cu sete, pe foaia alba care ar fi devorat cuvinte. Pana si foaia era flamanda. Imi simteam pixul tremurand si ideile navalind in infinite forme si culori. Am luat ciorna si am scris cu litere mari cele mai fragede ganduri si cele mai puternice impresii. Ciorna parca gemea. Am respirat si am reluat lucrul pe foaia de concurs. Un eseu tipic, cliseic si static. Nimic mai mult. Nimic mai putin.