Astenie prematura

Cred ca da. De fapt asa simt. Simt ca a venit nenorocita asta de primavara prematur. Ma incearca o iritatie grozava a intregului organism. Ca o astenie de primavara. Mi se incolacesc mii de ganduri diferite in cap acum si nu stiu pe care sa il exprim mai repede. Bine, asta e ceva ordinar, stiu.

Hai sa incerc sa incep cu inceputul. Ma simt rau. Al dracului de rau. Ma simt cum te simti tu cand bei apa rece in timp ce ai o mandrete de inflamatie a gatului. Sau ca atunci cand te urzici. Sau ca atunci cand iti ingheata picioarele. Cand e mocirla. Si ger. Si poate si ploua. Si lumea e toata gri. Si stii ca nici acasa nu mai e ce'a fost odata. Si stii ca nu are cine sa iti faca un ceai fierbinte sau o cafea, fie ea si amara. Ma simt cum te simti tu cand te speli pe fata cu sapun si te tine pielea. Sau cand iti crapa vantul buzele. Sau cand iti ingheata urechile si cerceii inca penduleaza. Sau cand te frigi la limba dupa care mancarea devine fada, iar prin capsor iti trece sa bei ceva rece, sa neutralizezi efectul. Ma simt cum te simti tu cand e frig, si e mocirla, si esti imbracat in haine incomode, mai ai mult de mers pana acasa si nu exista mijloc de transport in comun, si te'ai taiat la deget si nu gasesti farmacia deschisa sa iti iei un plasture. Ma simt cum te simti tu cand nu te simti bine. Si nu ai chef de nimic, nici macar de lenevit. Ma simt ciudat in pielea mea.

Si starea asta dureaza de ceva vreme. Si ma irita ingrozitor si simt ca cu cat incerc sa ies din starea asta cu atat ma afund mai rau in ea. Mai devreme imi inghetasera picioarele si eram nervoasa. Tot ce imi doream era sa enervez si eu pe cineva, sa le dau peste nas nesimtitilor, sa stau la caldura, sa beau un ceai sau o cafea fara sa ma frig la limba. Sa ma relaxez. Guess what? Asta fac acum. And guess what again? Ma irita ca dracu. Imi dau seama ca nu trebuia sa imi vars nervii aiurea pe nimeni. Vreau sa fac un dus rece. Vreau sa mananc o ciocolata. Ce ma opreste? Mi'e groaznic de lene. Insa simt nevoia sa fac ceva.

Ma simt murdara. Si departe de toate idealurile mele. Mai departe ca niciodata dealtfel, pentru ca de ceva vreme incep sa ma analizez si sa constat nu cu usurinta si placere ca am nevoie de mai multa cultura. Am nevoie de spatiu. De libertate. De aer. Mult aer. Si am nevoie de tine. Desi urasc sa spun asta, chiar am nevoie. Simt ca nu mai fac fata singura si tu stai acolo observand ce fac eu fara sa te sinchisesti sa'mi dai o mana de ajutor.